Știai că ne formăm ca optimiști sau pesimiști în primul an de viață?
Contrar lui Freud, care susține că primii cinci ani de viață sunt esențiali pentru dezvoltarea personalității, Erik Erikson aduce în atenție o altă perspectivă. El crede că personalitatea omului se dezvoltă încontinuu de la naștere până la moarte și că este modelată, cu fiecare etapă a vieții, de câte o criză psihosocială. Aceste crize, în număr de opt, apar din conflictul între posibilitățile de relaționare ale individului și cerințele mediului social.
Prima criză de acest gen apare în perioada infantilă (0-1 ani). Nevoia principală a copilului, în această perioadă, este de a se simți în siguranță și mama este principala responsabilă de satisfacerea ei. Ea trebuie să asigure un mediu de creștere și îngrijire maximal securizant din punct de vedere afectiv și astfel, copilul, simțindu-se în siguranță, capătă curajul de a cunoaște lumea, de a o explora în mod deschis, și se formează ca optimist. În caz contrar, dacă mediul de creștere este inconsistent, inadecvat și copilul are parte de o îngrijire înstrăinată, el percepe mediul exterior ca pe o amenințare și se formează ca pesimist.
La această vârstă nu este capabil de conștientizarea eului. Astfel, un copil nu face diferența între el și mama, el și mediul înconjurător. Acest lucru, împreună cu constanta grijă și afecțiune a mamei, îi dau un sentiment de atotputernicie. Până la vârsta de un an suntem proprii noștri dumnezei. Nu facem nimic și ni se îndeplinesc toate dorințele. Tare, nu?
Pe măsură ce creștem, începem să conștientizăm ce se întâmplă în jurul nostru: nu suntem tot una cu mama, cu scaunul pe care stăm, cu pătuțul în care dormim. Apoi începem să vedem că există limite, reguli, că suntem băieți sau fetițe, începem să cunoaștem din ce în ce mai mult lumea în care am ajuns. Din acest motiv, sentimentul de atotputernicie începe să pălească, realizăm că nu putem face orice, oricând și că nu mai este cineva mereu acolo să ne satisfacă nevoile. Astfel trebuie sa ne descurcăm singuri. Este o revelație dureroasă la această vârstă fragedă și, din felul în care o suportăm, începem să ne câștigăm ușor autonomia. Dacă părinții nu susțin nevoia de cunoaștere, de explorare la acestă vârstă, și copilul se dezvoltă într-un mediu critic și descurajant, el riscă să devină dependent și nesigur pe el. În primii ani de viață, părinții joacă un rol crucial, care ne influentează opiniile, trăirile, deciziile pe parcursul întregii vieți.
Ca o reminiscență a perioadei infantile, în care totul era posibil, mulți copii dezvoltă fascinația pentru super eroi. Din acest motiv am fost obsedați de Barbie, X-man, Spiderman etc. sau am crezut până la o anumită vârstă că avem puteri supraomenești.
Subconștientul nostru nu uită nimic și aduce mereu în prezent carențele copilăriei. Ar merita să refletezi puțin asupra copilăriei tale, nu? Poate ai descoperi fix acei monstruleți care nu te lasă să fii TU!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu